"Parfumul asta nu miroase a barbat. Parfumul asta miroase a anotimpuri si a locuri. Parfumul asta miroase a vara care a trecut, si a acasa."
De data asta nu a contat unde am plecat. De cele mai multe ori cand am plecat undeva a contat mai mult drumul. Am vrut sa stau treaza, sa vad rasaritul, si l-am asteptat cuminte, cu ochii la geam. Mi-am dat seama ca asta am facut mereu : m-am straduit sa fiu lucida. Poate ca uneori a asociat starii acesteia o doza mare de masochism, insa am stat si am urmarit atenta totul, asa cum fac cand sunt curioasa.
Cateva ore, cativa Kilometri, pe care ii pot face sa nu mai existe intre mine si alte persoane.
Vor ramane in urma adieri de parfum pe perna, senzatia de strangere de mana si poate un suflet muscat adanc in somn. Insa parfumul ai sa stii mereu de unde vine, si o sa iti miroasa toata viata a vara trecuta. Poate ca ar trebui sa tin minte data si ora la care am incercat sa scriem epilogul acestei povesti. Insa nu stiu daca s-a terminat cu totul. Se spune ca amintirile sunt singurele lucruri care iti confera cu adevarat o identitate. Pentru ca din amintiri sunt alcatuite toate cunostintele tale, si pentru ca, fara traseul desemnat de ele, nu ai fi ajuns, probabil, in acelasi punct. Totusi, eu nu vreau sa fiu acum "departe".
As vrea sa fiu sigura cand spun ca vreau un ragaz, ca vreau sa fiu singura, ca nu mai am loc de nimeni, deocamdata, in sufletul meu. Insa stiu ca am sa ajung acasa, in universul meu paralel, in "acasa parintesc" unde ai sa fii ca sa ma iei in brate, unde lumea de aici va inceta sa existe si unde ai sa faci totul sa fie bine. Nu credeam ca a mai inteles cineva vreodata ca uneori, forma cea mai eficienta de a lupta pentru cineva este sa ii dai drumul.
Ma tot intrebi de ce nu sunt fericita, ce motiv am sa nu fiu fericita. Si eu am sa iti spun ca am nevoie de un motiv ca sa fiu fericita. Si tu ai sa imi spui ca gresesc. Vreau un pervaz si o tigara. Si muzica asta de scufundat in sine, pana la inec, sa te adancesti pana simti ca nu mai ai aer sa te intorci la suprafata. Un drum cu o singura directie, in jos, inspre fabulos, in tot ceea ce ti-a fascinat realitatea, o calatorie unica in tine insuti. O calatorie catre visul absolut. O calatorie catre viata. Fara luciditate. Sau, poate, cu o luciditate care iti permite controlul.
Spuneai ca de unii oameni trebuie sa te vindeci, pleaca din sufletul tau lasand un loc mare, si aproape gol, tapetat cu amintiri. Si in timp, miscorezi locul acela, ca sa nu te sfarami sub propria greutate de la atatea gauri. Nu pentru ca nu a fost frumos, ci pentru ca oamenilor le este frica de vacuum, de vid. Vreau sa fie cald si sa ploua.
"Danseaza. Aici nu te judeca nimeni. Poti sa fii tu insuti."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu