S-a sarbatorit Ziua Eroilor Revolutiei. Televiziuni care transmit reportaje despre eveniment. Marea stire a tuturor a fost ca Iliescu a fost lovit cu monede. Daca cineva a facut asta cu intentie, banuiesc ca nu s-au mai prezentat alti demnitari la aceasta sarbatoare. Ma mira totusi ca a ridicat cineva mana. Dupa Revolutie ne-am transformat intr-o natie de legume. Lobotomizati, prostiti, incapabili de reactii, de revolta, de a ne cere drepturile de cetateni. Poate ca toti cei curajosi au murit atunci. Poate ca intr-adevar din ei nu s-a pastrat in generatiile noi decat o vaga amintire care e amenintata cu extinctia.
Comunismul a durat pana a fost insuportabil. Pana s-a atins limita la care poporul considera ca va muri oricum, de foame, de frig, de conditii mizere, de mana securitatii, de mana altora, a iesit in strada si a hotarat ca poate sa moara de revolta. Mama nu a putut iesi din casa atunci pentru ca eram prea mica sa ma lase singura in locuinta.
I s-a spus la telefon sa fie atenta la televizor, la radio, se aude revolutia. Cand au intrat in studiourile de la TVR revolutionarii au transmis in direct un mesaj intregii tari ca au trecut de bariera, ca Revolutia se intamplase. Un val de euforie a cuprins atunci multe locuinte. Ma uit la generatia de tineri teribilisti care poarta tricouri cu insemnele CCCP fara sa stie macar despre ce este vorba. Noi traim momentul, privim in viitor, ne luam dupa toate mottourile similare; nu privim in urma, de ce am face-o ? De ce ne-am scuipa singuri in ochi pentru prostia noastra cand e mai simplu pentru propria constiinta sa privim inainte si sa calcam in aceleasi mizerii in care am calcat inainte. Privim prea departe ca sa vedem in ce calcam. Uite asa mergem inainte cu mizeria lipita de talpa; ne miroase urat, fara sa stim de unde. Cine mai iese in strada azi sa faca o revolutie ? Noi nu iesim nici la vot.
Comunismul a durat pana a fost insuportabil. Pana s-a atins limita la care poporul considera ca va muri oricum, de foame, de frig, de conditii mizere, de mana securitatii, de mana altora, a iesit in strada si a hotarat ca poate sa moara de revolta. Mama nu a putut iesi din casa atunci pentru ca eram prea mica sa ma lase singura in locuinta.
I s-a spus la telefon sa fie atenta la televizor, la radio, se aude revolutia. Cand au intrat in studiourile de la TVR revolutionarii au transmis in direct un mesaj intregii tari ca au trecut de bariera, ca Revolutia se intamplase. Un val de euforie a cuprins atunci multe locuinte. Ma uit la generatia de tineri teribilisti care poarta tricouri cu insemnele CCCP fara sa stie macar despre ce este vorba. Noi traim momentul, privim in viitor, ne luam dupa toate mottourile similare; nu privim in urma, de ce am face-o ? De ce ne-am scuipa singuri in ochi pentru prostia noastra cand e mai simplu pentru propria constiinta sa privim inainte si sa calcam in aceleasi mizerii in care am calcat inainte. Privim prea departe ca sa vedem in ce calcam. Uite asa mergem inainte cu mizeria lipita de talpa; ne miroase urat, fara sa stim de unde. Cine mai iese in strada azi sa faca o revolutie ? Noi nu iesim nici la vot.
