Ultimele discutii importante au avut loc acum mult timp. Cred ca ultimele zile au reiterat dureros toate starile de neclaritate carora le simteam lipsa.
M-am saturat sa imi caut locul. Vreau sa simt ca apartin.
In viata nu te dezamagesc decat cei de la care te asteptai la ceva. Asa incat nu pot spune ca sunt dezamagita acum.
Am sa pornesc la drum, singura, cu mainile mele in buzunar, cu propozitiile altcuiva in urechi. I se aud vorbele ca la un patefon vechi, pe un disc zgariat, repetandu-se in gol neintelese. Da-mi un motiv sa zambesc. Te rog, am nevoie sa zambesc.
Aproape am plecat la Bucuresti din nou. M-am oprit la timp. Nu aveam ce cauta acolo. Mai bine spus, nu aveam ce gasi. Eram la fel de aproape de a pleca spre Brasov. Am renuntat. Mi s-a parut obositor si fara rost. Am spus "nu" si cand am revenit in camera in playlist era o melodie pe care o stiu pe de rost de-acum. Am inchis-o. Vocea e la fel, cuvintele sunt la fel, transparenta e aceeasi. Doar ca eu nu mai pot sa ascult, sa aud, sa privesc. Acum e randul meu sa ma inchid in mine. Trag usa, trag zavorul, ma lipesc cu spatele de lemnul tocului si plang putin.
Nu astept nimic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu