Tuturor celor care nu citesc niciodata ce scriu aici. Din tot sufletul.
Au trecut pe langa mine doua saptamani lipsite de semnificatii. Aseara mi-am luat singuratatea pe umar si am pornit impreuna la plimbare : eu si singuratatea mea. E un prieten bun ideilor, si asa am traversat jumatate de oras pe jos, impreuna, cu cate o tigara in mana fiecare, fumand insolent la trecatori.
Am acceptat ideea ca uneori e mai bine sa iti imbraci ratiunea si sufletul in tot felul de vicii, si sa te reduci la tacere. Viata nu e goala, insa uneori e plina de lucruri care nu te prea fac fericit. Nu inchizi ochii si treci mai departe. Treci mai departe fara sa te obosesti sa apropii pleoapele, pentru ca nu mai privesti deloc.
Rasucesc cheia in usa. In seara asta sunt singura.
"Esti captiv numai daca vrei sa iesi."
"Eu vroiam sa intru."
Trec mai departe, asa cum am venit. Nedefinit in nedefinit. Uneori as vrea sa aud raspunsuri. Imi dau seama ca orice raspuns e o limitare.
Poate ca exista intelepciune si in tacere. Ar trebui sa trecem tacuti unii pe langa altii ca sa nu distrugem frumusetea misterului. Probabil ca sunt cea mai mare proasta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu