duminică, 13 iulie 2008

Ziarul - "Persuasiune" 07.07.2008

Astazi am fost foarte aproape de a nu ma feri din calea unei masini. Nici nu a fost un gand propriu-zis, vreo intentie sinucigasa, ci o sclipire de o fractiune de secunda care nu mi-a permis nici macar sa imi incetinesc pasul. A fost un fel de "Ce ar fi ?" fara raspuns. Admit de pe acum faptul ca nu imi doresc sa mor, ma ingrozeste acest lucru ca pe oricare fiinta vie.
Viata este ca o serie de cercuri concentrice desfasurate telescopic; sau, daca vreti, ca o spirala cu ochiuri tot mai largi. Numai ca am senzatia ca am luat-o in sensul restrangerii. Si un cerc este tot un fel de infundatura daca nu creste; numai ca iti da senzatia ca poti merge la nesfarsit pe marginile lui. Si aici nici superficialitatea, nici curiozitatea nu te mai ajuta la nimic; atunci cand viitorul iti pare transparent si destul de gri. Sa fim realisti. Student in Iasi; nascut in Iasi; Facultate de sase ani. Timpul nu iti permite o slujba stabila. Si oricum nu prea stii sa faci nimic util. Ai toate premisele sa ramai pentru totdeauna in orasul natal, pentru ca nici facultatea asta nu e tocmai cea mai de prestigiu dintre cele de specialitatea ei din tara, ca sa iti deschida porti spre strainatate. Si cercul se strange. Te analizezi lucid si constati ca din mai multe puncte de vedere nu esti ceea ce ti-ai dorit sa fii si nici nu prea ai habar de unde sa incepi ca sa faci tranzitia mai putin dureroasa, si mai eficienta. Si cercul se strange. Esti invizibil pentru altii, si observi totul de la distanta pentru ca iti este prea sila sa te implici in jocul social care ti se prezinta; nu pentru ca te-ai considera mai bun, ci pentru ca nu vezi rostul, sensul, directia, finalitatea, recompensa. Si cercul se mai strange putin. Te ingretoseaza, poate, din cand in cand, jocurile sociale intr-atat incat te indepartezi de cei care practica ipocrizia asta necesara si "politicoasa". Devii retras si cu atat mai greu observabil, ca un mim care imita un perete. Pentru cei care imi reproseaza ca nu ma schimb, replica mea este ca poate nu stiu cum. A incercat cineva sa ma ajute ? Cand a primit refuzul s-a gandit ca ma iubesc pe mine insami macar pe jumatate cat se iubeste el pe sine si ca nu am sa renunt la mine prea usor ? A incercat de mai multe ori ? A incercat prin metode diferite ? A avut rabdarea sa inteleaga ca nu merge cu suturi ci cu incurajari ? Nu stiu daca a perseverat cineva in directia asta fara sa primeasca rezultatul dorit de la mine. Insa nu a perseverat nimeni. Poate din fericire.

luni, 7 iulie 2008

Ziarul - "Cum sa devii intelept in n pasi ( manual pentru prosti )" 02.07.2008

Am învăţat în timp că nu poţi avea dreptate. Cel puţin, nu pentru altcineva decât pentru tine însuţi. Deciziile tale, Universul tău perceput subiectiv, nu se identifică niciodată cu al altcuiva. Cea mai corectă abordare este să dai sfaturi, şi numai când îţi sunt cerute; şi atunci să ai capacitatea să le pliezi subiectivităţii celuilalt, nu celei proprii. Mi-ar fi plăcut să fi ştiut asta mai demult, să fie scrisă în abecedar, să o înveţi la grădiniţă, poate, înainte de orice altceva. Să fie un manual de reguli, "Cum să devii înţelept în n paşi ( manual pentru proşti ) " pe care să te pună să îl înveţi la fel de bine ca tabla înmulţirii, să îţi vină în minte răspunsul corect pentru orice calcul emoţional.
Ne atingem vieţile tot timpul, şi o fracţiune de secundă poate schimbă destinul întregii omeniri. Însă să lăsăm lucrurile mari deoparte. O fracţiune de secundă îţi poate schimba cursul vieţii. Fie că a însemnat să ratezi un autobuz sau să nu reuşeşti să ieşi la timp de sub apă. Dacă ne-am aniversa timpul până la moarte şi nu timpul trăit, poate că am avea o noţiune mai clară despre cât de presaţi de timp suntem. Cât de dependenţi de timp; cât de integraţi lui; cât de mici în faţa timpului. Nu este vorba de lucrurile pe care le pierzi pe parcursul vieţii. Pierderile sunt întâmplări nefericite de care ar trebui în mod natural să înveţi să te fereşti. Contează câştigurile, darurile, orice ţi-a trecut prin suflet şi a păşit acolo cu dreptul. Şi până la urmă dacă am fi suficient de înţelepţi am pricepe că şi pierderile trag după ele câştigurile lor; însă asta e o lecţie mai greu de ingurgitat, de digerat şi de asimilat. Pentru că şi învăţatul ăsta are mai multe etape. Întâi afli, apoi înţelegi, apoi asimilezi; şi, desigur, dai afară ce consideri că nu îţi trebuie. Mintea umană este, până la urmă, un motor imperfect cu un randament subunitar.
Cred că nimic nu îţi demonstrează mai simplu şi mai puţin dureros cât eşti de neajutorat decât experienţa de a fi părinte. Şi prin asta mă refer la datoria de a avea grijă de o altă fiinţă, decizia voluntară de a face asta, şi responsabilitatea asumată. Când îţi dai seama că în incapacitatea de a fi omniscient şi omniprezent nu poţi proteja pe nimeni. Că singura protecţie pe care o poţi oferi sunt o judecată bună şi un bun-simţ moderat - şi nimeni nu ştie ce înseamnă , de fapt, asta.


Cu toţii suntem proşti uneori, însă nu trebuie să ne facem o virtute din asta.

miercuri, 2 iulie 2008

Ziarul - "Strainul Misterios" 01.07.2008

Am dat intamplator peste un fragment de desen animat care mi-a placut foarte mult. Am incercat sa gasesc si desenul animat intreg, insa am descoperit inaintea lui, povestea care a dat nastere acelei parti de animatie vazute initial.
Nu stiam pana atunci ca Mark Twain a scris si opere cu un substrat filosofic consistent. Povestea se numeste "The Mysterious Stranger" si este scrisa catre finalul vietii autorului, fiind publicata mult timp dupa moartea acestuia. Pentru cei ce nu o cunosc, actiunea graviteaza in jurul unui personaj uman, un copil, si a unui inger venit sa il initieze in plan spiritual. Initierea consta in expunerea unui punct de vedere diferit asupra lumii, pentru ca finalul sa dezvaluie o idee surprinzatoare. Criticii ii contesta valoarea, afirmand ca este opera unui om innebunit de durere dupa pierderea fiicei si a sotiei sale, si ca nu face parte cu adevarat din seria creatiilor valoroase ale lui Mark Twain, acesta devenind un inversunat contestatar al dogmelor si aruncand, prin acest fapt, o umbra asupra celorlalte scrieri definite de nuante fine de ironie. Mie insa mi-a placut mai mult decat orice altceva am citit de acelasi autor.


"Nu putem face rau; nici nu avem dispozitia de a o face, pentru ca nu stim ce este raul."

"Maniere, spuse el. Nu este decat adevarul, si adevarul inseamna bune maniere; manierele sunt fictiune."

"Ce este Codul Moral ?
S-a uitat in jos, surprins, pe deasupra ochelarilor, si a spus : Este facultatea care ne permite sa distingem binele de rau."

"Este o caracteristica specifica rasei voastre - intotdeauna minte, intotdeauna isi asuma virtuti care nu ii apartin, intotdeauna le neaga animalelor superioare, care sunt singurele care le poseda. Niciun animal nu face vreodata un act de cruzime - acesta este dreptul celor care poseda un Cod Moral. Cand un animal provoaca durere o face cu inocenta; nu este o rautate; pentru el nu exista rautate. Si nu provoaca durere din placerea de a o provoca - numai omul face asta. Inspirat de abjectul Cod Moral al sau ! Un cod ce are ca functie de a distinge binele si raul, cu libertatea de a alege pe care dintre ele sa le faca. Ce mare avantaj poti avea din asta ? El alege mereu, si in noua cazuri din zece alege raul. Nu ar trebui sa existe rau; si fara Codul Moral nu ar putea sa existe unul."

"Apartii unei rase unice. Fiecare om este o masina de suferinta si o masina de fericire combinate. (...) In majoritatea cazurilor, viata omului este aproape egal impartita intre fericire si nefericire. Cand nu este acesta cazul, nefericirea predomina - intotdeauna; niciodata cealalta."

"Esti atat de lipsit de simtul observatiei incat sa nu fi descoperit ca sanatatea mintala si fericirea sunt o combinatie imposibila ? Niciun om sanatos mintal nu poate fi fericit, pentru ca pentru el viata este reala, si el vede ce lucru inspaimantator este ea. Numai nebunii pot fi fericiti, si nici dintre aceia prea multi. Putinii care isi imagineaza ca sunt regi sau zei sunt fericiti, ceilalti nu sunt mai fericiti decat cei sanatosi mintal. Bineinteles, niciun om nu este cu mintile la locul lor niciodata, insa m-am referit la cazurile extreme."

( Mark Twain - "The Mysterious Stranger" )


Uneori, nici macar noi, respectandu-ne "abjectul Cod Moral" nu stim ce este bine si ce este rau, sau refuzam sa stim.

marți, 1 iulie 2008

Ziarul - "Pahar cu picior" 27.06.2008

"Cages are just a state of mind. So are windows and doors. The only problem comes when opening them. You don't just let yourself out, you let the whole world in."


Fotografia si melodia asta cred ca definesc foarte bine ziua de astazi. Cand realizezi ca teama nu este de libertate, ci de iuresul pe care il aduce ea. Nu comoditatea iti sta in cale, ci tot ceea ce te asteapta afara din cusca.


As vrea acum un pahar cu picior si un balcon cu o canapea, o sticla de vin bun si rezistenta la alcool, un cer senin cu stele si poate si compania cuiva. Sa fie tacere afara si zgomot in noi, batai din picioare, tropaieli de pasi alergand, tipete, rasete, si putina betie la toate nivelurile existentei umane. Sa stau cu genunchii stransi, cu o patura trasa peste mine, ore in sir, intr-un dialog prelungit cu mine insami. Cand ma plimbam ma ascultam vorbindu-mi. Cand a devenit insuportabil, mi-am luat un mp3-player. Acum ca s-a stricat mi-am amintit cum suna ploaia, cum suna pasii mei pe pavaj, cum suna vocea mea interioara catre care am fost surda. Toata lumea a inceput sa se recreeze dupa starile noastre nocturne, sa se dezintegreze pentru a alcatui un nou intreg, un decor in care sa ne integram perfect cu tot cu sufletele noastre. Ne mai ramane sa facem totul realitate. Pana la urma avem puterea sa schimbam lumea. Fie si prin simplu fapt ca avem puterea de a ne schimba pe noi insine.