Mi-am tinut rasuflarea, aproape, uitandu-ma la ceas si asteptand sa treaca minutele pana la plecarea trenului intr-o incordare ciudata. Mi-am dat seama ca am inceput sa respir regulat si sa mi se relaxeze muschii abia dupa ce a inceput sa se miste trenul. Mi-a fost frica de oras, ca nu am sa il mai recunosc. Si totusi mereu simt ca ma intorc, nu ca plec spre, atunci cand calatoresc la Bucuresti.
Am coborat in gura metroului si l-am lasat sa ma inghita, m-am amestecat printre oameni. Aici lupt pentru mine. Cred ca asta e aura secreta a capitalei : fiecare lupta pentru sine, si poate de asta e atat de agresiv pentru unii. Mie imi place. Poti sa fii egoist si singur.
Nu am pic de poezie in suflet. Poate ca asta inseamna sa te apropii de anumiti oameni, sa stii ca esti atat de aproape incat poti sa ii atingi si sa ii stergi din lista idealurilor intangibile. Te apropii din spate, le respiri parfumul de pe ceafa, si inainte sa expiri te indepartezi, ca sa nu fii simtit. Ca intr-un dans ciudat, in jurul unei surse de lumina, pana cand o atingi si cazi, esti vazut si arde, toata vraja se spulbera si zborul devine cadere.
"Cautam un pretext ca sa iti scriu din nou..."
Insa nu l-am gasit. Si iata-ma din nou pe strazi, in spatele tau, invelita in umbra, respirandu-ti numele fara sa il rostesc. Aproape incat iti simt caldura, departe in suflet si in gand, si totusi calcandu-ti urmele din praf. A trecut atat vreme, si uite usa aia crapata. Palmele caus, ca sa imi treaca sufletul prin gaura cheii. Cine sunt, te intreb acum ? Ce mai sunt ? Eram un gand, erai un suflet, eram o soapta tu erai buzele ferecate si uite ca azi ne plimbam in acelasi ritm de pasi pe strada, tu in fata, eu agatata de penele de pe umeri. Nu ma intorc si nu te mai cunosc. Insa e atat de aproape necunoscutul tau, incat azi lumea s-a strans in jurul nostru, e mica si pulseaza, se apropie si ne sufoca. Si apoi, destindere, dilatare, distanta. Ma opresc, te las sa te indepartezi si raman in urma pana cand umbra ta isi despinde bratele de pe mine. Sa-ti fie frumoasa lumea.
Suntem machete ale divinitatii... sau poate...
Crezi in mine ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu