Azi a nins. A nins frumos, cu fulgi mari, ca in cartile cu povesti. Am privit pe geam o vreme, apoi mi-am dorit mult sa ies afara. Nu pot sa inteleg clar de ce, insa am cerut sa fiu scoasa afara, ca si cand nu as fi putut iesi pur si simplu. Mi-am luat sufletul si imaginar l-am dus pe balcon si l-am aruncat peste margine. A revenit speriat, putin inghetat de la frig si acum tace.
Il privesc. Tresare atunci cand il intreb cate ceva.
La ce folos ca sunt cine sunt, daca ceea ce sunt nu schimba nimic ? La ce folos ca se gasesc in mine calitati care starnesc entuziasmul si aprecierile celorlalti daca, in final, asta nu va ajuta sa va pese ? Ce utilitate am aici, daca va uimeste mai mult frumusetea realizarii decat frumusetea ideii ? Cu ce pot eu spera sa va ating sufletele, daca tot ceea ce pot da mai bun din mine ma face sa fiu interesanta si de neuitat ? Pot mai mult. Totusi ce fac acum pentru a va face sa pricepeti ca in spatele a tot ceea ce expun se afla o minte, un suflet, un om. Ca din hartie la voi trebuie sa ajunga sufletul care a generat ceea puteti vedea, nu doar imaginea goala de inteles.
Te intreb, acum, la ce limita m-am oprit ?
Stiu sa cer, pot sa dau. Cumva, asta anuleaza orice alta intrebare. Am tacut.
Esti suparat pentru ca te-am aruncat afara in frig ? De ce te-ai covrigit asa, la picioarele mele, tremurand, credeam ca iti place ninsoarea. Credeam ca te bucuri ca e frig si ca s-a facut gheata, ca fulgii astia te vor invata din nou sa zbori si sa fii usor. E promoroaca in genele tale sau ai imbatranit asa de repede ?
Mai demult cautam ceva real. Cand am renuntat, m-a gasit pe mine acel ceva real. E ciudat cum realitatile se ciocnesc, se observa, si nu se cred una pe cealalta. Acum astept. Mi-am luat sulfetul in brate. Nu stiu ce sa fac cu el. Il strang si il legan. Poate asa ii va trece.
Unui prieten neasteptat. Un singur lucru iti cer : uimeste-ma. Poate cand vei citi asta vei zambi... din nou.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu