Ma privesc in oglinda cu manecile murdare si ude, cu parul zburlit si ochii plansi. Se vede doar expresia aia de usor repros, ca si cum cineva ar fi vinovat ca m-am pierdut si nu stiu unde sa ma gasesc. In realitate e doar nesiguranta de a ma sti iubita, e doar dezgustul de a fi nevoita sa ma pliez mereu unor reguli idioate. Oamenii nu vor de la mine ceea ce le pot eu oferi. Oamenii vor sa le pot oferi ceea ce poate oferi toata lumea. Nu mai am dreptul la un chip, la o identitate, la o expresie faciala : deranjeaza. Individualitatea e doar o notiune pentru cei care nu sunt indeajuns de curajosi sa lupte pentru ea.
Am imaginea unui cuplu, pe unul dintre ei il cunosc. Nu e nici gelozie, nici dezgust. O oarecare privire goala care nici macar nu mai vrea sa afle ce nu a stiut sa ofere si ar fi trebuit. E doar un fragment din imaginatia mea, poate. Pentru ce vreau sa fiu iubita ? Nu stiu... mereu am considerat ca trebuie sa fie ceva care sa merite.
Si e vina mea pentru toate lucrurile pentru care ( nu ) am luptat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu