E Februarie, Februarie asa cum a fost si anul trecut Februarie, si mirosul asta repetitiv de primavara nehotarata ma scoate din casa si ma amesteca pe toate drumurile mele cu amintirea unor lucruri nu indeajuns de vechi incat sa le fi acoperit praful toate culorile. Am gust de cerneala muscata din stilou la mese obscure, prin localuri unde e in permanenta seara, am degetele manjite de foaia care ti se usuca tie sub palme pe masura ce o citesti, am culoarea asteptarii si a unui dor ciudat care m-a cuprins si m-a facut irationala. Asta ca sa iti raspund intrebarilor uzuale.
Acum respir mirosul de cerneala uscata si de cuvinte nespuse peste tot. Pe aleile pe care ne mai petreceam cateva ceasuri in frig ascultand lucruri pe care nu ni le adresam in dialoguri. "Necuvinte". Amintiri neadresate, vezi tu, pentru ca nu am curajul sa iti descriu fiecare detaliu a ceea ce esti, asa cum mi-l amintesc, poate distorsionat insa clar si coerent. Mi-e teama sa nu se potriveasca si sa te recunosti in sunetul rasului, in culoare si in voce.
M-am speriat azi, mi-am dat seama ca am uitat, aproape, trasaturile, vocea, discutiile. Si nu mai gaseam justificarea pentru ceea ce simt atunci cand te caut, ca si cand pierdusem toate motivele pentru care imi lipseai. Toate gandurile care gravitau in jurul imaginii acesteia s-au risipit si au lasat din nou acel gol care vroiam sa se deschida in tine. Un gol mare, de neacoperit decat de forma care ii fusese sustrasa fara stire. Totusi, ca palpaitul televizoarelor vechi, dupa cateva salturi imaginea a revenit la locul ei desfasurand tot filmul discutiilor noastre.
Poate mai bei cafea, si mai fumezi asa, ca viciu ocazional de imprumut, mi-e dor de ce stiai sa fii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu