Revin la vechile melodii, la vechile versuri. A fost o zi ca oricare alta. O zi ordinara... Trezit dimineata, lucrat, mers in cafenea, stat de vorba si pierdut vremea. Alta saptamana fara sa fac fotografii... nu destule, nu de care imi doream. Nu mai vreau sa dau nimic nimanui, am obosit, ma simt franta si secatuita de puteri.
Eram plina de viata, candva, copil care alerga pe strada, se juca, desena pe asfalt. Mai tii minte ? Desenul din fata bancii de pe Stefan cel Mare ? Cum radea gardianul de noi cand ne-a spus ca nu este voie sa desenam acolo... Ai ras, te-ai simtit libera, si eu la fel, mai tii minte ? Tot cu tine am intrat azi in Biserica Trei Ierarhi. O decizie simpla si neasteptata. La Biserica merg in general ca sa plang. Si cum pot plange si acasa, se intampla rar. La Biserica e plansul spiritual, acasa e plansul tuturor durerilor marunte din mintea si sufletul meu.
Stiu ca zilele trecute m-am gandit de multe ori sa scriu, si m-am oprit pentru ca nu aveam starea necesara si nu imi aminteam ceea ce imi dorisem sa scriu. As vrea sa stiu ce imi doresc. As vrea sa pot fi fericita, sa ma pot multumi cu ceea ce primesc, sa imi placa usor de oameni, sa pot simti. Sunt ierta. ( Nu corectez fraza asta... trebuia sa fie "inerta" cuvantul acela... poate ca si iertatul are un sens pe care nu il gasesc aici... sunt iertata ? ) Poate ca abia acum imi revin, abia acum imi redobandesc echilibrul emotional si spiritual. Poate ca ai dreptate, si mi-e o frica teribila de a fi singura, si de aceea am inceput sa fac toate astea... sa dau buzna peste oameni. Vreau sa inteleg. Vreau sa stiu. Cat mai multe, tot.
Si poate ca da, poate ca trebuie sa fiu iertata. Am gresit in destule locuri, si nu stiu... m-am saturat de toate resentimentele care au ramas. Dincolo de orgoliul meu ranit in toate povestile astea, imi doresc sa fie fericiti, toti cei care nu au putut fi fericiti alaturi de mine. Insa nu am sa pot spune asta mereu, asa ca o precizez acum.
In ce cred ? Pe cine iubesc ? Cine mi-e alaturi mereu ? Cine sunt, in final, daca nu am raspunsurile la toate intrebarile astea ? As vrea sa am raspunsuri. Sa fie stabile. Sa fac linia aia dreapta si simpla, in care "nu exista Dumnezeu". Poate ca oscilatiile sunt raspunsul, si eu le am acum pentru mine. "Gri"-ul nu e Dumnezeu, nu poate fi Dumnezeu. Daca Dumnezeu ar fi "gri", un amestec omogen de toate nuantele, atunci nu am avea oscilatii. Dumnezeu trebuie sa fie toate culorile deodata, fara sa le amestece. Si totusi sa fie toate deodata. Un haos multicolor. O dezordine frumoasa.
Ce am vrut ? Sa refac un puzzle din voi ? Sa completez o imagine ? Sa imi recompun imaginea folosind fragmente din voi ? Da, ar fi un raspuns. Si ar fi cu singuranta unul dintre multele posibile.
Asta a fost lectia de retorica. Adresata in special lui Alice. Multumesc pentru toate nebuniile la care am luat parte impreuna.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu