Ziarul - "Imbris" 24.10.2007

"Eu cred ca iti este frica sa fii singura."


Silueta conturata vag sub patura de ceata se contopea cu toate nuantele de gri ale lumii din jur. De cateva zile ploua static pe oras, picaturile ramaneau sa danseze in aer intarziind sa cada. Inspira aerul umed, pe marginea unui pod ce traversa singurul rau ce strabatea orasul. Lipit de balustrada, cu bratele intinse in lateral, dadea capul pe spate si inspira adanc inchizand ochii. Simtea lumea rece patrunzandu-i in plamani si inghetand superficial ceea ce intalnea inauntrul lui. O raceala in piept, care transforma in static orice miscare dureroasa. A expirat. Si atunci lumea a incetat sa se mai miste. Pentru o fractiune de secunda s-a blocat in inghetul de toamna tarzie, apoi s-a spart in cioburi de sunete comune si si-a reluat cursul.


Aveam nevoie de o clipa de liniste. Vroiam sa fiu singura. Mi-e dor sa ma asez la o masa si sa am ce scrie, mi-e dor sa am ce spune lumii. Exista oameni care m-ar putea face fericita. Daca le-as da voie. Insa am in mine dorul acesta de a merge singura pe strada si de a asculta. Si uneori trebuie sa ma desprind cu totul si sa imi fac plimbarile lungi, prin ploaie, prin soare, prin zapada.
Toate parfumurile astea de toamna, de pamand inundat, de frunze, si ploaia asta care cade la nesfarsit peste oras, pana il ineaca, pana il topeste. Sunetul asta de ploaie, care nu se mai aude prin geamurile moderne, cu izolatie fonica... sunetul pe care l-as putea asculta ore intregi, langa o fereastra prin care sa nu se vada strada, cu o cana mare de ceai sau de lapte cu putina cafea in maini, in lumina slaba de seara care trece pe sub nori.
Si-acusi iarna, cu zapada si frig, cu batai cu bulgari prin parcuri, cu rasetele care izbucnesc printre fulgi, pe sub felinare aprinse la patru dupa-amiaza, cu ghete in care intra apa si cu manusi ude, cu toate zambetele promise si cu surprizele delicioase mirosind a ciocolata calda.



Ma intorceam de la facultate zilele trecute, cu muzica in casti. Orasul e cufundat in ceata si in umezeala, oamenii merg pe strada parca fara sa stie unde si de ce, ca niste mecanisme intoarse cu cheia. Cum ar fi sa poti ajunge oriunde, intr-o cutie de sticla. Sa poti vedea si cunoaste tot, fara sa poti atinge. Sa stii fara sa poti practica. Poate asta se intampla si cu ideile noastre. Sunt lucruri vazute dintr-o cutie de sticla. Avem cuvinte, care ar trebui sa aduca lumea la un nivel de intelegere generala. Un cuvant numeste un obiect, si teoretic, toata lumea se gandeste la acelasi obiect cand aude acel anumit cuvant care il desemneaza. Invatam de mici ca verdele e verde, si albastrul e albastru. Dar daca printr-o eroare a naturii in loc de verde vad albastru si invat sa ii spun verde ? Si ma obisnuiesc cu ceea ce pentru altii e un copac verde, si am sa ii spun verde desi il percep diferit. Poate ca pana la urma lumea nu e altfel. Lumea e aceeasi. Numai ca azi vreau sa vad ca ploua. Si sa calc in balti. Maine am sa vreau sa dansez in ploaie. Si am sa rad de stropii astia reci. Am sa ma joc de-a v-ati-ascunselea prin ceata cu propria constiinta. Insa azi, vreau plimbarea solitara printre balti. Si daca ai sa stii sa ma tii de mana nu am sa ma supar deloc. Insa sa faci in asa fel incat sa te simt. Si sa faci liniste, sa imi aud pasii si gandurile... si sa ma cred singura cand ma porti prin lume in sufletul tau. Singura in sufletul tau, de mana pe strada.






Melodia asta a trimis-o un prieten drag prin primavara si poarta in ea toate senzatiile si mirosurile de atunci.
Melodie atasata :
Lisa Germano - From a Shell