Am in minte niste fotografii pe care nu le-am facut niciodata. Adica niste imagini impregnate de sentimentul ca trebuiau cumva surprinse asa cum au fost vazute si simtite atunci, acele fotografii care au fost realizate fara sa se apese pe declansator. Una dintre ele, care mi-a revenit in minte fara vreo explicatie, este cea a Cimitirului Evreiesc din Vatra Dornei. Probabil ca mi-a ramas atat de bine intiparit in memorie pentru ca este singurul pe care l-am vazut amplasat intr-o padure. Imi amintesc cum erau dispuse acele relicve printre copaci, aproape la fel de dese ca si trunchiurile, acoperite de acelasi muschi colorat, izolate parca intr-o lume in care nu putea patrunde nimeni, marginite din toate partile de un gard caruia nu i-am gasit poarta, cu un fel de ceata subtire prinsa la nivelul solului, intepenita acolo intr-o nemiscare in perfecta concordanta cu locul acela. O incremenire racoroasa si muta, pe care nu putea sa o tulbure nici vantul, o clipa blocata in acel spatiu unde timpul nu exista si nu conteaza.
Am o fascinatie ciudata fata de casele paraginite. Nu ma impresioneaza la fel de mult constructiile moderne, cat acele case marunte cu peretii strambi, fara geamuri si aproape fara acoperis, in care isi fac loc buruienile si uneori copacei rataciti. Casele acelea au o poveste. Au avut o viata, si ca orice batran, ar avea multe de povestit daca ar avea cine sa le asculte. Numai ca trebuie sa ai rabdare si imaginatie pentru asta.
Am fost la Manastirea Dobrovat - ultima ctitorie a lui Stefan cel Mare - despre care se spune ca trebuia sa devina locul sau de inmormantare. Desgiur, Stefan cel Mare este ingropat la prima sa ctitorie. Nimeni nu stie exact de ce Manastirea Dobrovat este amplasata acolo, nici macar putinii calugari care locuiesc in acel spatiu. Nu am vazut niciodata o manastire in tara care sa arate atat de darapanata si de lipsita de sprijinul autoritatilor care ar trebui sa se ocupe de ea. Un santier lasat in paragina de cativa ani, cu schele ridicate pentru niste lucrari pentru care nu au fost alocate fonduri reale, un loc unde constructiile dedicate restaurarii monumentului au ajuns intr-o stare de deteriorare care le face aproape de neutilizat. Clopotnita, aflata deasupra intrarii in manastire, este inconjurata de niste schele din lemn, cu aspect fragil dupa atatea anotimpuri care le-au deteriorat. Acoperisul a ramas neterminat din lipsa de fonduri. Zidurile care inconjoara incinta manastirii sunt reconstruite numai pe alocuri, la fel ca si cladirile din interiorul sau. Biserica se spune ca ar avea o pictura spectaculoasa, ascunsa sub un strat gros de fum de sub care se mai distinge vag un albastru de Voronet si cateva chipuri de sfinti. Din pictura exterioara nu au ramas decat cativa centimetri patrati, protejati de marginea unui contrafort, deoarece toata tencuiala a cazut sau a fost distrusa. Curtea este o suprafata imensa denivelata, fara alei si fara iarba, cu doi copaci infloriti pierduti pe undeva pe langa zid alaturi de cativa puieti de brad plantati de curand. In tot acest haos se plimba sapte calugari a caror speranta ca se va face ceva pentru acest monument nu a disparut cu totul. Se plimba prin curte, cu aerul pierdut al unor umbre zambitoare, explicand putinilor vizitatori ca asteapta o minune.
Pentru ca tot este perioada propice pentru astfel de idei, ma gandeam ca oamenii nu au nevoie de un Profet, ci de un magician priceput. In religie un scamator de balci este mult mai credibil decat cineva carte rosteste numai adevaruri. Probabil de asta credibilitatea lui Iisus nu a fost la fel de mare in ochii tuturor.
Vorbeai despre "libertatea mintii" si vroiam sa iti spun ca iti apartine numai atat timp cat te bucuri de ea. Nu as putea sa o definesc, totusi. Si am sa iti mai scriu, poate si alte prostii ca si pana acum.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu