Ziarul - "Astavara" 19.05.2008

M-am oprit la fereastra de pe hol, de langa sala noastra de curs. Priveste catre curtea interioara a Facultatii, unde sta sa infloreasca iasomia, pe sub crengile unui copac prea plin de frunze ca sa mai permita sa vezi dincolo de ele. Ma gandeam ca sunt putine lucruri carora sa le zambesti in urma fara sa regreti ca nu iti mai apartin. Putine momente carora sa le dai drumul cu un "multumesc" pentru tot ceea ce au insemnat ele. Sa nu le intinzi. Sa nu le tragi inapoi. Sa nu plangi dupa ele. Asta facem noi, oamenii, intr-un mod ciudat si usor stupid. Trebuie sa pierdem ca sa putem gasi cu adevarat. Pana la urma drumul nostru e cu sens unic, cu toate ca uneori face bucle ca sa ne regasim pe unde am trecut deja.

Poate ca gresesc impartasind amintirile acestea, insa au fost atat de frumos scrise, incat nu am vrut sa se piarda. Atat de frumos compuse, incat trebuia sa le asculte si altcineva in afara de noi doi. Vara aceea ne va apartine mereu. Iti multumesc, din tot sufletul.

Te rog, scrie, chiar daca lumea uita ce ai scris. Am sa fiu eu aici sa imi aduc aminte.

Melodie atasata - Rebel Monk - "Astavara"

30.01.2008

Astavara

Ce pot spune 2 chitari, un pian, niste tobe, bass-ul si vantul? Pot povesti toate amintirile pe care trebuia sa le avem. Un fel de "Unde e viitorul de altadata?"... N-o sa asculte nimeni amintirile astea, sunt decat ale mele si ale ei. Nici noi nu le avem la discretie, sunt anumite momente speciale cand dispunem de ele. Trebuie sa fim singuri in camera, intinsi in pat, destul de fericiti incat sa nu putem sa plangem, si sa ascultam...
Pe patul desfacut, dezordonat, ea in tricoul meu mare de ea, eu fumand lent, sufland modele frumoase de fum in jurul ei, cu lumina slaba si cu chef de vorba. Sa vorbim asa cum doar noi doi putem vorbi...
Ce frumoasa esti cand te vad prin fereastra asta mica! Si ce dor mi se face de tine! Nu-mi mai zambi asa, mi se face pofta sa te sarut! Nu pleca, mai stai putin cu mine, chiar daca nu ne spunem si nu facem nimic! Vreau doar sa te privesc...
Strange-ma in brate pana raman fara aer. O sa te strang si eu in brate pana raman fara brate. Si atunci o sa poti in sfarsit sa ma bati cu perna, pentru ca nu o sa mai am cum sa ma apar. Si o sa castigi, si o sa ma privesti de sus, triumfatoare...
Incep sa te gadil, si tu incepi sa razi, te strambi si scoti limba la mine, ma injuri cu voce subtire si pufnim amandoi in ras, intinsi pe pat. Si ma apesi pe burta ca sa rad si mai rau, si stam asa pana dimineata, treji.
Si ne mai uitam la un film, ceva, si mai bem un pahar de vin, si mai facem dragoste, si mai fumam mult, sa nu ne mai vedem prin camera de fum. Sa ne certam pe ultima prajitura si sa impartim o cafea, sa fumam iar si sa lenevim tot timpul in pat...
Sa nu ma lasi sa scriu sau sa compun, nici eu sa nu te las sa scrii sau sa desenezi, si sa ne suparam si sa ne impacam ca doi copii, cu imbratisare si pupic pe obraz. Sa ne spunem bancuri, tu sa razi de orasul asta mic, iar eu de accentul tau, si sa ne batem iar cu perne, sa mai trecem o lupta in cont.
Asta era viitorul de altadata. Si mai erau zile prin el, nu doar asta...
Rareori raman fara cuvinte.

[ Blidaru Iulian - Rebel Monk ]