E un sentiment ciudat cand ma apropii de o casa veche, ca si cand toate trairile imprimate de-a lungul anilor in peretii ei ar incepe sa danseze in fata ochilor mei, cu secrete si povesti complicate. Ma gandeam ca probabil asta imi place atat de mult la Gabriel Garcia Marquez, toate intamplarile ilicite pe care le povesteste au o nota de real, de "asa este viata", de impacare si de acceptare a unor ritmuri pe care noi ne-am obisnuit sa le lungim sau sa le micsoram pasul prin tot felul de reguli sociale. E o acceptare prin scris a tuturor intamplarilor la care a luat parte sau despre care a auzit, acea toleranta care deschide toate portile lumii tale interioare.
Am avut un vis in care, pentru a accede la Paradis trebuia sa gasesti in tine insuti o cheie si un lacat, care sa deschida portile catre fericire. Se numea "Cheia cu sase lacate", desi era mai mult un lacat cu sase chei. Pentru a ajunge la el trebuia sa strabati drumul lung si anevoios al confesiunii. Vorbind despre faptele tale le acceptai intai in fata ta, apoi in fata celorlalti, invatai sa iti intelegi, sa iti tolerezi si sa iti ierti faptele, deschizandu-ti-se drumul catre o stare de impacare si de fericire cu ceea ce esti. Insa aveai un timp limitat sa deschizi aceasta poarta catre Paradis, pentru ca dincolo de acest timp exista o forta care te facea sa te pierzi de tine insuti. Te inchidea intr-o lume a ta, guvernata de alte legi, in care nimeni nu mai putea sa patrunda. Era ca un fel de stare de nebunie in care felul tau de a vedea lumea era atat de diferit de al celorlalti incat incompatibilitatea asta te facea sa nu poti lua legatura cu nimic real. Si cand timpul era depasit, trebuia sa te lupti din toate puterile cu forta aceea pentru a mai putea sa gasesti cheia si lacatul din tine insuti. Probabil ca acest vis, alaturi de altele, printre care se numara si cosmarurile mele, se inscrie in seria "uite ce lucruri inedite a mai scos la suprafata subconstientul meu", pentru ca toate se bazeaza pe un gand, o credinta, o idee avuta in stare de trezie, pe care uneori nu am perceput-o atat de clar ca atunci cand am revazut-o in vis. In ciuda oribilitatilor pe care le visez uneori, am dezvoltat un atasament profund fata de starea aceasta de visare - reprezinta un acces usor catre lumi guvernate de alte legi, catre imaginatia mea, catre ceea ce treaza fiind nu as putea creea prin vointa simpla de a imagina. Pentru ca imaginatia se bazeaza pe cunostinte, insa mai mult pe o inteligenta care sa iti permita sa le asociezi intr-un mod cat mai ciudat.
Am dat peste o melodie, "Chiar daca" de la Florin Chilian, care mi-a amintit de o perioada din viata mea cu totul speciala. Prima data cand am ascultat-o eram indragostita si fericita alaturi de cel pe care il iubeam. Si totusi, m-am vazut peste ani trecand pe langa el pe strada alaturi de altcineva si imi amintesc ca plangeam la gandul asta de fiecare data cand ascultam melodia asta. Au trecut ani - cam patru de atunci, si nu ne-am mai vorbit de mult timp. Mi-am amintit de imaginea asta ascultand melodia si am inceput sa plang din nou, cu niste dureri refulate de vreo trei ani. Cred ca relatia aia a fost atat de speciala incat a generat o groaza de a-mi aminti de ea. Este primul om pe care l-am cucerit prin scris, datorita lui am inceput sa scriu, intai scrisori, apoi tot felul de alte povesti, a fost primul om fata de care am simtit groaza de a-l pierde in mod stupid, primul om care m-a cerut de nevasta, la o varsta la care trebuia sa ne fi incapatanat ceva mai mult ca sa se poata intampla asta intre noi, prima mea logodna, prima data cand am crezut ca mi-am gasit jumatatea. Dupa atata vreme am pentru prima data curajul sa recunosc ca l-am iubit si ca imi este dor, poate nu atat de el cat de ceea ce se afla acolo intre noi, de toate lucrurile acelea frumoase care pareau sa poata infrunta timpul, intreaga lume, si orice ne statea in cale ca sa ne impiedice sa fim fericiti impreuna. Nu stiu daca mai pot iubi ca atunci, nu stiu daca mai tin minte cum se face, cum lasi totul deoparte si lupti pana la capat pentru ceea ce vrei, nu stiu cum e sa fii sigur ca omul de langa tine este ceea ce vrei.
Singurele dependente pe care le consider periculoase sunt cele asumate si tolerate.
Melodie atasata : Florin Chilian - "Chiar daca"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu