Candva demult am scris niste scrisori pe care recitindu-le am descoperit ca stiam unele lucruri si ca le-am uitat in favoarea altora. Poate ca nu ma invart in cerc, ci in spirala, trec peste aceleasi puncte insa cu alte coordonate, inlocuiesc o idee cu alta in speranta ca voi gasi solutia care sa ma arunce din aceasta bucla. Eu cred ca trebuia sa invat ceva si nu am fost in stare.
Aveam atunci minte pentru a intelege ca Perfectiunea rezida in Imperfectiune, si ca oamenii trebuie sa fie toleranti, mai ales fata de cei alaturi de care doresc sa petreaca mult timp. Intelegeam atunci ca poti iubi un om cu tot cu defectele lui, ca le poti iubi pe acestea la fel de mult ca pe orice alt atribut al persoanei iubite, si ca le poti duce pana si lor lipsa. Nu cautam un tipar, nu incercam sa introduc oamenii in cutiute; poate in cutii mai mari, mai incapatoare, insa nu in cutii atat de mici. Iubirea iubitului era un dar si nu un drept, o surpriza placuta care ma uimea.
Poate ca iubirea asta e frumoasa atat cat nu inglobeaza frica, pentru ca ultima dintre ele macina toate valorile primei, pana le distruge si redesface Universul in doua. Si noua ne este atat de frica sa nu ne pierdem unul de celalalt, incat am uitat sa ne mai iubim in panica noastra. De asta imi place atat de mult acum, pentru ca nu avem asteptari si frici egoiste, pentru ca fiind atat de departe nu exista nimic intre noi care sa ne permita sa ne punem lanturi. Avem dreptul la zbor continuu.
In legatura cu Ziarul - "Ombilic sub lupa" nu intentionam sa jignesc pe nimeni si imi pare rau daca am facut asta. Daca nu spuneam cuvintele respective eram acuzata de ipocrizie. Fie si numai in fata mie insami. Asa am spus cat se poate de direct ceea ce gandesc. Pentru asta nu imi pare rau.
Aveam atunci minte pentru a intelege ca Perfectiunea rezida in Imperfectiune, si ca oamenii trebuie sa fie toleranti, mai ales fata de cei alaturi de care doresc sa petreaca mult timp. Intelegeam atunci ca poti iubi un om cu tot cu defectele lui, ca le poti iubi pe acestea la fel de mult ca pe orice alt atribut al persoanei iubite, si ca le poti duce pana si lor lipsa. Nu cautam un tipar, nu incercam sa introduc oamenii in cutiute; poate in cutii mai mari, mai incapatoare, insa nu in cutii atat de mici. Iubirea iubitului era un dar si nu un drept, o surpriza placuta care ma uimea.
Poate ca iubirea asta e frumoasa atat cat nu inglobeaza frica, pentru ca ultima dintre ele macina toate valorile primei, pana le distruge si redesface Universul in doua. Si noua ne este atat de frica sa nu ne pierdem unul de celalalt, incat am uitat sa ne mai iubim in panica noastra. De asta imi place atat de mult acum, pentru ca nu avem asteptari si frici egoiste, pentru ca fiind atat de departe nu exista nimic intre noi care sa ne permita sa ne punem lanturi. Avem dreptul la zbor continuu.
In legatura cu Ziarul - "Ombilic sub lupa" nu intentionam sa jignesc pe nimeni si imi pare rau daca am facut asta. Daca nu spuneam cuvintele respective eram acuzata de ipocrizie. Fie si numai in fata mie insami. Asa am spus cat se poate de direct ceea ce gandesc. Pentru asta nu imi pare rau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu