S-a spart ceva am auzit zgomotul puternic. Nu stiu inca daca imi apartin cioburile sau nu, insa m-am trezit pe scaun, in fata monitorului, plangand ca un copil fara pudoare si fara grija ca voi fi vazuta. Cred ca as vrea sa nu fiu singura in seara asta, cred ca as vrea sa fie cineva aici sa ma apere de singuratatea asta care musca din oameni, ii schilodeste si ii lasa cu cicatrici uriase, desfigurati, sa isi tarsaie picioarele prin lumea asta. Uneori realizez cat de singuri suntem, in esenta, ca fiinte umane. Nu imi este teama de asta, ci de ideea ca in solitudinea noastra nu avem nicio sansa sa atingem pe nimeni altcineva cu adevarat, in acea parte a Fiintei care simte si care inglobeaza in sine emotii.
Cand au gasit-o acolo, dupa cateva ore de la accident, zapada o invelise deja cu o patura subtire; poate ca ceea ce i-a uimit mai mult era linistea senina care plutea in aer impreuna cu un miros delicat de parfum, ceva floral si totusi brut, masculin; ani la rand dupa aceea locul a mirosit a acelasi parfum, unii atribuiau acest fapt unor fenomene iesite din sfera realului.
Incremenita acolo, pe jos, cu parul blond insirat in jurul ei ca o aureola, strangea in brate un flacon marunt. Cand i-au gasit cioburile infipte in maini au considerat ca nu erau decat aschii subtiri desprinse din parbriz. Parfumul a ramas, in schimb, acolo, pentru totdeauna.
Zece ani mai tarziu, el continua sa vina in acelasi loc ca sa respire mirosul unui anotimp, al unei iubiri, al tuturor privirilor pe care le primise, carora nu le gasise un raspuns pe masura.
Poate ca lucrurile care se sparg nu isi pierd esenta, ci o raspandesc fara limite si constrangeri in jur. Poate ca ceea ce protejam mai mult sfarseste prin a ni se sfarama in palme indiferent de stradania noastra. Poate ca unele lucruri se sfarama atat de tare incat pot fi confundate cu ceva marunt si nesemnificativ, fara sa fie vreodata asta.
Tot simulacrul asta m-a facut sa ma retrag din fata emotiilor virtuale. Si spune-mi, pana la urma, la ce ne trebuie minte in ceva care nu implica mintea prea mult ?
Am in mana o cheie si un lacat. Nu mi-e teama sa le folosesc. Mi-e doar prea departe sufletul de jocul asta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu