Poate ca ar fi mai nimerit sa scriu astazi despre prostie, insa o oarecare senzatie de jena si de sila imi opreste miscarea mainii undeva in aer. Mi se blocheaza sirul ideilor si renunt la a vorbi despre asta. Ar fi un subiect foarte alarmant daca ar provoca o durere proportionala, insa din pacate nu face asta si nimeni nu tipa in adevarata cunostinta de cauza.
Ma gandeam astazi cum o certitudine poate sa iti schimbe viata, si cum asta te poate face sa iti fie atat de frica incat sa alegi sa ramai in nestiinta. Cum un singur adevar, desi usor intuit si descifrabil, te poate repozitiona fata de Universul in care traiesti, si cum, cu lasitate, alegi sa nu te expui acestei schimbari de perspectiva. Poate ca asta ne inchide pe noi fata de toate cunostintele pe care ar trebui sa le avem undeva plantate adanc in noi, asteptand sa le oferim conditiile sa creasca, acel germene al cunoasterii Universale care nu prea da radacini in noi, pentru ca frica il intoxica. Probabil de asta se considera ca a cunoaste inseamna a te indeparta de ceilalti, iti aduce izolare si iti ofera perspective tot mai indepartate, mai de ansamblu. Pana la perspectiva suprema, atotcuprinzatoare.
Daca "sa ai totul" e echivalent cu "sa nu vrei nimic", atunci "sa stii totul" e echivalent cu "sa nu incerci sa afli nimic" ?
Dupa cum spuneai, in dragoste nimic nu poate fi urat. Dupa cum spuneam, ai dreptate daca dragostea este impartasita. Eu am un sentiment teribil de sila fata de propria persoana uneori, pentru ca nu iubesc sincer niciun barbat de care sa nu ma pot folosi pentru a-mi rezolva infirmitatile emotionale. Banuiesc ca am vazut in toata lumea un fel de proteza care sa imi permita o pretinsa integritate sufleteasca. Poate ca exista integritate si fara intregire.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu