A venit toamna mai vehement si mai rece decat o asteptam eu. O stare de frig generalizata in toate planurile, care ma face sa vreau sa devin mica, mica, mica si sa ma ascund intr-un colt. De cateva zile caut acest colt, acest loc mitic care m-ar face sa ma simt protejata si ascunsa, si nu l-am regasit decat in somn, in vise, un ultim refugiu din real. Uite cum copilul fuge, asa cum a invatat ca trebuie, daca se simte amenintat de ceva. Si singuratatea musca din nou adanc, cu aceiasi colti reci pe care ii cunosc in detaliu, care au mai lasat cicatrici si in trecut pe sufletul meu. Copilul fuge si se ascunde in bratele materne, in orice brate prietenoase, haituit de aceeasi groaza care l-a marcat de cand s-a nascut. Si cand frigul va fi trecut, se va arunca din nou in lume, in cautarea unui adapost de teroarea care il urmareste peste tot.
Pana atunci imi permit sa visez des, in reprize scurte, ca pasii de vals; doi mici, unul mare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu