Cand iti este frica, muta lupa de deasupra lucrului care te sperie. Ai mereu in mana o lentila. Uneori privesti prin partea care mareste, uneori privesti prin partea care micsoreaza imaginea. Intoarce-o. Priveste si prin partea cealalta. Da-o la o parte.
Poate ai sa gasesti in asta un motiv sa zambesti. Uneori este greu sa faci asa ceva.
Poate ca toate miscarile noastre reflecta acel "horror vacuum" intuit de filosofii antici. Poate ca toata forfota asta e felul in care credem noi ca trebuie sa umplem un spatiu aparent gol. In jurul nostru. In noi insine. Ne e teama de vid, de neant, si atunci ne zbatem inutil in speranta ca facem galagie, batem din picioare si tipam ca sa nu ne inghita atat de temuta tacere.
Tacerea e un noncuvant. Tacerea este negatia logosului. Linistea este cu totul altceva. Si de liniste nu trebuie sa te temi niciodata. Zambesc pentru ca stiu ca am sa uit ceea ce spun acum. Zambesc pentru ca si altii s-au temut ca au sa isi uite propriile cuvinte si m-au rugat sa scriu. Zambesc pentru ca am scris si de fiecare data cand recitesc imi amintesc lucrurile in care cred.
Se spune ca in inot e cel mai usor sa inveti sa faci pluta. Cu toate acestea provoaca de multe ori o teama mai puternica decat zbatutul sub apa in speranta de a reusi mentinerea la suprafata. Cam asa trecem si prin viata. Ne este prea teama de plutitul in voia apei. Ne zbatem, uneori cu cat mai tare cu atat mai lipsit de rezultate, sub apa.
E bine sa porti pastila cu otrava in buzunar. Suicidul posibil nu ca incurajare a mortii ci ca redare a vietii. Constienta puterii asupra propriei morti potenteaza constiinta puterii asupra propriei vieti. Milan Kundera afirma prin intermediul unuia dintre personajele sale ca la majorat ar trebui sa primim cu totii o pastila de otrava. Am zambit citind randurile acelea.
Melodie atasata : Baz Luhrman - Everybody is free ( to wear sunscreen )
Am fost intrebata daca eu cred in cuvintele acestea. Am raspuns ca de cele mai multe ori da. Cand uit, ascult melodia si imi aduc aminte de lucrurile in care cred. Nu am mai ascultat-o de un an.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Reply la povestea cu "pastila cu otrava".
Ma intreb daca trecem toti prin asta la un moment dat. Imi amintesc ca nu mai departe de acum doi ani ii spuneam unui prieten ca "e dreptul meu sa ma sinucid daca vreau. Am nevoie sa stiu ca pot alege". Precum Kundera cu cianura lui.
Acum cred nu mai am nevoie de o proteza toxica in buzunar care sa le amintesca de limitele conditiei umane si sa imi dea iluzia unei false libertati si a unei false puteri de a alege. Stii cum ii, cand esti tot timpul cu ochii pe usha, pierzi tot spectacolul....
Trimiteți un comentariu