Ziarul - "Fereastra" 04.10.2008

"(...)
Si eu ti-am spus de atata vreme ca te bagi cu forta in sufletul oamenilor."

M-am confruntat pentru prima data cu sila de a fi in preajma oamenilor. Ca sa fiu sincera, abia acum pot face aceasta afirmatie. Atunci cand constati ca acei oameni pe care i-ai ales sa faca parte din viata ta ies pe usa din spate a sufletului tau. Atunci cand constati ca nu te poti gandi la nimeni anume care sa iti dubleze ecoul pasilor pe strada. Atunci cand iti doresti singuratatea insa nu o poti cara dupa tine.
Cele doua saptamani la Bucuresti au fost o stare de febra, acea saptamana la Iasi a fost o halucinatie. Abia acum m-am trezit dupa somnul odihnitor. Si sunt inca prea ametita ca sa imi dau seama cine sunt, unde sunt, si unde vreau sa merg. Stiu doar ca nu vreau sa ma intorc. Daca ar fi sa am o singura mare tristete, ar fi aceea de a fi realizat ca nu inteleg nimic despre oameni.

Am pasit in curtea manastirii. Aceeasi alee de piatra cu acelasi inger beteag de o aripa meditand deasupra unui monument. Biserica era pustie, se auzea doar un zgomot de femeie care face curatenie undeva dupa catapeteasma. M-a intampinat de la usa bisericii un miros de tamaie si de lumanari arse, de pereti grosi si vechi. Am intrat fara ganduri, am stat inauntru fara ganduri si am iesit fara ganduri. Era doar o lumina placuta care intra prin fereastra uriasa din dreapta intrarii. Si dupa ce m-am oprit sub ea, am pierdut sirul minutelor petrecute acolo.

Senzatia de inec inca ma urmareste de fiecare data cand pasesc in multimile de "cunoscuti". Nu cunoastem nimic in afara de pielita subtire si bavarda a personalitatii celorlalti. Esenta ne va ramane mereu straina, cu textura ei cu tot, cu parfumul unic. Fiidca nu stim sa atingem.

Cuvintele mele sunt marturii subiective si sunt interpretate subiectiv de ceilalti. Nimic nu ajunge fara distorsiuni la cei care le citesc. Si fiecare este invitat sa inteleaga ce doreste. Totusi, multumesc pentru cei care ati pasit pe-aici fara sa fiti trasi "cu forta".