Mi s-a reprosat de atatea ori ca traiesc in mine insami incat am incetat sa scriu, demonstrativ, si acum ma regasesc aici in dificultate scriind cuvintele astea care mi-au devenit straine si reci. Am incetat sa imi doresc sa impart cu lumea larga ceea ce vad si simt. Nu as putea spune de ce anume, poate pentru ca am constatat ca ma pot descurca uneori cu mine insami fara sa fac asta, poate pentru ca mi s-a parut lipsit de finalitate. Ca o mica lamurire am ales sa nu scriu despre "afara" pentru ca "afara" nu imi place ceea ce vad, asta nu inseamna ca nu privesc spre "afara" pe care il slaveste toata lumea ca fiind directia fericirii permanente.
Ce se intampla atunci cand lucrurile in care crezi ca adevaruri generale se indoaie si se rup in parte sub ochii tai ? Cand anticipezi urmatoarea crapatura, urmatoarea cedare, urmatoarea ruptura ? Eu am inceput sa zambesc. Fac asta cu acea ingaduinta amara cu aroma de "asa este realul" si nu ma mai astept la nimic. Totusi sufletul se strange in mine cand urmaresc spectacolul asta.
Milan Kundera spunea ca in numele emotiilor se comit cele mai atroce crime. Ca emotiile justifica in mod marsav toate greselile. Ca lumea rationalului este mai blanda si mai justa. Pentru patriotism, credinta si dragoste, marile valori ale umanitatii dupa care ne ghidam mereu in ideea ca nu putem gresi. Totusi gresim, fata de noi insine si fata de ceilalti si ne agatam cu disperare de aceste idei ca sa ne salvam de la inecul in amaraciune si in rusine. Ar fi redundant sa spun ca ii sustin parerea lui Milan Kundera.
- "Iti amintesti cand ne-am cunoscut ?"
- "Imi amintesc mai clar cand am incetat sa ne cunoastem. Am incercat sa ne recunoastem. Tu nu mai erai acolo. Cunosteam mereu un alt strain, toti purtandu-ti chipul ca pe o masca nepotrivita."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
In numele emotiilor mutam muntii, dar ii si sfaramam. Justificat sau nu. Gresim fara vointa, gresim din nestiinta. Ne amintim de bine, la fel de mult cum ne amintim si de rau.
Trimiteți un comentariu